însemnând vara o toamnă de ierni primăvărată,
aş vrea ca vara aceasta să fie caldă toată.
uitând în al său farmec divina căutare,
pornim acum cu toţii adânc, adânc, spre mare.

curând noi vom ajunge
într-un sicriu cu toţii,
ca-n valuri să ne-ngroape
şi-ntr-un mister toţi morţii

ca vechea-nfăţişare
ce o aveam pe lume
cu toţi să o prefacem
într-un uitat de nume.

tunelul peste oameni
trece zburând, agale,
zburdând pe culmi deşarte,
‘dreptându-se spre vale.

un aer cald ÅŸi tandru,
curat prin a sa fire,
mă mângâie mirându-mi
a culmii fericire.

ciocnind ades un clopot,
uitându-mi pe fereastră
ai mei ochi blânzi şi jalnici,
dorindu-mi o mireasă,

stâncind ai lumii munţi sunt
în culmea fericirii,
ÅŸi-acum optimizez,
timid, taina iubirii.

curând, aş vrea, să iasă
a lumilor iveală
şi florile să nască
petală cu petală

perdele de luceferi
ÅŸi mii si mii de stele,
născând o noapte-ntreagă,
uitându-se la ele,

făcând din pleoape ochii
cât două frunze mari,
uitând că cele frunze
erau doar din stejari,

uitându-se întruna
la viaţa cea nefastă
ÅŸi ocolindu-ÅŸi lumea
prin pulberea albastră.

pisică blondă scurmă
a lumii nefiinţă,
pământul ce în cactuşi
adună suferinţă.

iar ei înţeapă luna
cătând-o cu mirare,
pisica înţepată
dorindu-ÅŸi alinare.

senil, nebun, lunatic,
aşa aş vrea să fiu,
uitând a lumii jale,
al lunii fiu să-i fiu.

al florilor cald zâmbet
uita-l-aş dintr-o dată
dacă pământu-ar ’scunde
fiinţă-naripată

ce aripi îşi doboară,
zburând de a sa milă,
zâmbind l-a sa tristeţe,
întunecându-şi silă.

urechi fără de clovn
sfâşie o dorinţă.
oglinda mi-aÅŸ cunoaÅŸte-o
de-aş trece-n nefiinţă.