ferice de mine, o, preţ de o clipă,
cuprins de blonzi demoni în clipa de-apoi.
din nou fericire ce-n urmă se surpă
uitând de nevoia de-a fi, totuşi, doi.

iluzia oarbă de-a fi împărţită
o inimă frântă şi ruptă şi surdă
mă-neacă-n amaruri, mă trece prin sită,
trecutu-mi revine şi-n ochii-mi goi urlă.

zadarnic încerci, dar, să umpli tot vidul !
zadarnic tu poduri măreţe înalţi !
zadarnic încerci tu să surpi singur zidul !
opreşte-te, zbiară, şi fă un bilanţ !

o, voi, fantome, blestemele sacre
ce strigăte-n noapte şi zi adunaţi !
sătul când voi fi eu şi zilele ape,
atunci îneca-v-aş. o zi asteptaţi !

să curgă întruna, apoi, vinul verii
şi-n mese bogate voi toţi aruncaţi.
atuncea gusta-voi amarul plăcerii
de-a nu memora de ce voi râdeaţi

cu-o clipă-nainte. de mine ? de altul ?
habar n-am ! nu-mi pasă ! dar ce-am spus ? e-un vis ?…
făptură… cuvinte ?… aproape-i înaltul…!
de ce !… ce anume… ba nu. interzis !