ispititoare doamnă, sacrificiul
ce l-am turnat în pulberea din urmă,
nu fu-n zadar ci, iartă-mi cugetarea,
a fost ca sufletu-ţi să iasă-o glumă.

şi căutându-ţi ura, sentimentul
ce tu spuneai că îţi lipseşte-odată
cu celelalte, firave, mârşave,
simţiri ce omul le-are laolaltă,
găsit-o-am într-un cuibar, clocindă,
şi umedă, nervoasă, schimbătoare,
cu un cocoÅŸ deasupra-i, peste pene,
bând amândoi dintr-o ciudată zare.

iar tu plecat-ai jos, pe-un galben munte,
tu nu ai vrut să stai să mă-nţelegi,
eu te cunosc în timp ce pasu-mi este
la drum, tu nu ştii, nu poţi să mă negi.

ciudat, însă aşa-am ales să fie,
tu să-mi cunoşti doar partea ce-n trecut
o ocoleam uÅŸor ÅŸi o scoteam doar
când luna răsărea cu-n cald sărut.

recunoştinţă ? ce să spun, copilă,
când a ta ură numai tu o vezi
şi eu, şi nu stii că din umbră
ne urmăresc tiptil, timizi, ochi verzi.