umbrele de munţi din zare
luminate de-albe stele
par să-mi strige de departe
“hai cu noi până la ele !”

stele, lună, văi şi creastă,
înnorate, murmurânde,
într-o noapte ce albastră
cade peste vremuri surde.

şi cărările sui-vor
inimi albe pe-albe creste,
şi cărările şopti-vor
celor inimi o poveste.

Citeste mai departe…

ce-ar fi să-mi zâmbeşti cu munţii,
ce-ar fi să îmi plângi cu stele,
eu să te iubesc în frunze,
eu să te urăsc cu ele ?

ce-ar fi să dezbraci cu brazii
o pădure, -un pin inalt,
eu să te iubesc în ierburi,
eu să te urăsc galant ?

ce-ar fi să-mi urneşti o stâncă
ce de suflet e-agăţată,
eu să te iubesc ferice,
eu să te urăsc pe dată ?

Citeste mai departe…

când am uitat să-ţi spun că te iurăsc, în gară,
şi când simţeam că timpul trece iară
ca un ceasornic ce în loc a stat,
ÅŸezut-am pe un spin ÅŸi-am exclamat:

ferice, om nebun cu fruntea-n munte,
tu, miel de pajişte, de nopţi cărunte
temut-te-ai, şi acum îţi spun cu jale
că dorurile pot fi ale tale.

când am uitat să-ţi spun că te iurăsc, în gară,
şi când uimirea-mi de păcat se înfioară,
când tot în jur părea un biet albastru,
rănit, a exclamat un cal măiastru:

Citeste mai departe…