când am uitat să-ţi spun că te iurăsc, în gară,
şi când simţeam că timpul trece iară
ca un ceasornic ce în loc a stat,
ÅŸezut-am pe un spin ÅŸi-am exclamat:

ferice, om nebun cu fruntea-n munte,
tu, miel de pajişte, de nopţi cărunte
temut-te-ai, şi acum îţi spun cu jale
că dorurile pot fi ale tale.

când am uitat să-ţi spun că te iurăsc, în gară,
şi când uimirea-mi de păcat se înfioară,
când tot în jur părea un biet albastru,
rănit, a exclamat un cal măiastru:

ferice, om nebun cu fruntea-n munte,
tu, miel de pajişte, de nopţi cărunte
temut-te-ai şi acum îţi spun cu jale
că dorurile ale tale.

când am uitat să-ţi spun că te iurăsc, în gară,
când amintiri strigau o-ntreagă vară
în care tu n-ai vrut să simţi că lângă mine
sălăşluia o lacrimă ce-n tine
obişnuia, şi-avea s-obişnuiască-n veci,
să creadă, şi credea c-ai s-o petreci
pe vechi coclauri, şi-ai mirat-o iară
când ai uitat să-mi spui că mă iurăşti, în gară.