trecerea-n fiinţă
(muzica: Nelu Lazar, versurile: Nelu Lazar)

“din vremuri de departe,
din vremuri de demult,
povestea vieţii mele
din vis am s-o ascult,

ÅŸi-am s-o chem, am s-o chem
în al lumii tainic şi frumos blestem…

trecui în astă viaţă
tainic ou de lut
ce-am să-l ascult,
născut în zi cu lună,
falnic ou de lut
necunoscut.

iară florile de munte, toate strigă după mine,
iară crestele zic: “oule, zmeule,
toată viaÅ£a noastr-am încercat cu toÅ£i să dăm de tine”,
eu spun: “munÅ£ilor,
sunt aici şi vă chem,
vă chem…”

şi-atuncea dintr-o dată
crescui un zmeu stingher
şi m-am hrănit cu flori de colţ,
soare şi un strop de…

cer, ce-am să-l chem
în al lumii tainic şi frumos blestem.”

copil fiind, plecat-am
(muzica & versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman)

“am plecat, copil fiind,
de munţi piciorul mi-e rănit,
aici viaţa e grea,
nu mi-e rău dar nu-m-i nici bine
neagră-i haina de pe mine
pe munte aş tot cânta:

de tine mi-e dor,
pe cai zbor…
de tine mi-e dor,
o, neam călător…

şi cu aripi de zăpadă
eu aş sta o viaţă-ntreagă
aici, cu crestele-n soare,
ÅŸi cu corturi suspendate
ÅŸi-animale-nfometate
de mine-i aici, mă-ntreb, oare ?”

întoarcerea acasă I
(muzica & versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman)

se întorc pe-acasă vestiţii zmei de munte,
se întorc şi jalea le place s-o asculte,
se întorc şi cântă, nebuni ca niciodată,
dând a lor chitară pe o mândră fată.

“jale, hai, hai,…
hai, hai, codrule, hai.”

stau la porţi şi-aşteaptă bătrânii lor părinţi,
stau de-o viaţă-ntreagă, de fiii lor întreabă
căutând în zare drumul către casă,
caută dar cântă, căutarea-i oarbă.

plâng părinţii, plâng şi fiii,
inimi tresaltă în flori şi bucurii.
tristeţile-s duse şi râd şi copiii,
e nuntă în suflet, nuntă de fii.

“cântaţi, hai, hai,…
hai, hai, zmeilor, hai.”

nuntă în suflet
(instrumental)

cine sunt ?
(muzica: Nelu Lazar & Romell Alaman, versurile: Romell Alaman – inspirat de T. Arghezi)

“mă uit în cer, mă uit în pământ,
m-am întrebat cine sunt.
gînduri se duc şi vin din vânt, din senin,
ca nişte păsări rotunde, încotro, de unde.

glasuri mă strigă cu nume străine,
m-aţi chemat voi pe mine ?
sunt cel căutat,
nu, vântul s-a-nşelat.

sângele meu nu-i al meu,
mi-e frică de mine, eu
nu pot să stau drept,
nu mai vreau să cred
şi prin viaţă să tot alerg.
e lemnul uscat, e apa stată,
aţi trăit şi voi aici odată
şi n-aţi găsit frumuseţi,
m-am întrebat voi cine sunteţi.

nu-i nimeni să-mi răspundă,
tăcerea mi se pare-o trudă,
şi totuşi pe pământ
nu ştiu cine sunt.”

potrivnica chemare
(muzica: Romell Alaman, versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman)

“o pasăre e sufletul meu
cu ochii în jar nebun,
îmi plânge noaptea somnul pagân.

o apă e părul meu
ce-mi curge neagră,
lină peste trupul meu.

adâncă e urma mea
cu sângele-i verde
prin noroaie urma-mi pierde.

şi gloanţele mă înconjoară
şi rănile mă asurzesc,
o, la voi mă gândesc,
o, neam părintesc.”

întoarcerea acasă II
(muzica & versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman)

la o răscruce, lângă o cruce,
se-opri haiducul, încotro s-apuce.
el de la oaste trist se întoarse
către culme, către case.

târzie noapte el găsise,
zare-albastră-l obosise,
o, în păduri adormise.

şi în vis îi apăru
a, verde-a râului,
cum se ducea
a, lumii-i cânta:

< din el rămase mândră poveste.
o voi duce-o ÅŸi mai departe
o lume-ntreagă să o afle.”

ţara munţilor
(muzica: Nelu Lazar & Romell Alaman, versurile: Romell Alaman)

“iubito, am plecat în ţara munţilor
e departe şi n-ai putea să m-ajungi,
voi căuta acolo iubirea frunzelor
noaptea când poate vei vrea să plângi.

să nu te mai gândeşti la mine,
mă voi îmbrăca cu ape line,
voi fi cu luna-n piept ÅŸi stele
ce mă vor duce încet la ele.

am să mă opresc din drumul meu
să-ţi las o floare albă în vânt,
iar el s-o ducă, cum aş fi dus-o eu,
spre zări albastre, la tine-n gând.

şi de-am să mă opresc vreodată
va fi doar pe creste,
aici voi găsi o altă fată,
în ţara ce-am plecat, în ţara munţilor.”

rătăciri
(muzica & versurile: Romell Alaman)

“nu mai zăresc şi nici n-ascult
poteca, merge încă mult,
şi de când umblu fără cruce
nu vreau să merg, dar ea mă duce.

drumul lung, drum de toamnă,
privesc la el şi iar mă cheamă,
m-aş opri doar o secundă
dar poteca mi se afundă.

printre frunzele de toamnă
las ochii să te culce,
şi cu tine sufletul s-adoarmă
până mâine, când drumul iar mă cheamă.

a trecut pe-aici, păduri şi ape,
un singur om, zi ÅŸi noapte,
vântul zice că-l cunoaşte,
pomii-mi zic că e departe…”

altar
(muzica & versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman)

“mi-am lăsat inima
în munţii înalţi,
îngropată-n culmi, departe,
tocmai lângă ape.
ÅŸi drept cruce eu I-am pus
sufletul ce mi-a apus.

mă voi întoarce,
mă voi ridica
înspre culmi albastre,
spre crucea mea.

când urcat-am am găsit
tot mormântul răvăşit,
şi pe el, în chip de flori,
urme de muritori.

de n-ar mai veni
urme de străini,
nu poţi să-i opreşti,
nici să îi goneşti.

tot mă voi întoarce,
mă voi ridica
înspre culmi albastre,
spre crucea mea.”

gând / visu’ pierdutu’
(muzica & versurile: Nelu Lazar & Romell Alaman) / (muzica & versurile: Nelu Lazar)

“nu mai sunt ce am fost,
mă uit în jur şi nu înţeleg,
nu-nţeleg încotro să alerg.

mi se pare că totul e-n zadar,
caut un drum ÅŸi nimic nu mi-e clar,
mă rănesc cu speranţe deşarte
ÅŸi drumul cel bun mi se pare departe.

pornesc acum înspre îndepărtatul drum bun,
nu voi fi singur ci cu tine orişicum.”

*

cerul a căzut peste drum,
peste drum, pe câmpii.
s-a schimbat în scrum,
într-un fum,
s-a schimbat în copii.

“şi cândva am să trec
să-l fumez în noaptea ce plec.

o, tu, vis pierdut,
la apus,
de apus m-am temut,
iar când ai să vii n-ai să ştii
eu pe cine-aÅŸ opri.

am să cred într-un vis,
în drumul ce tu mi l-ai deschis.”

părăsire
(muzica & versurile: Romell Alaman)

“pustiul mă cunoaşte, rănile mă dor,
destul îmi e de voi, lăsaţi-mă să mor,
închid ochii la nevoie, rătăcind văzduhul meu,
sunt precum uitarea, singur mereu.

apa lină curge, pietrele rămân,
frunza cea de toamnă cade rând pe rând,
nu mai am putere, nu mai am nimic,
tot în jurul meu, totul s-a sfârşit.

nu-mi place drumul, am obosit,
vântul ce bate, el m-a adormit,
sunt ca un lup, flămând de stele,
dar sunt singur, tu ai plecat cu ele.

şi de-mi plânge gândul la plecare
tu mă cuprinde în braţele tale,
tu, pădure, cu misterul tău,
o, minune, cât îmi e de rău.”

testament / zmeul muntelui zeu
(muzica: Taine Folk, versurile: Nelu Lazar, recită: Genoveva Lazar) / (muzica & versurile: Nelu Lazar & Genoveva Lazar)

“ferit-am fost şi fi-voi iară
de lacrime, cenuşe, lut şi pară,
însă veni-va vremea când din ceru’-nalt
o stea ascunde-se-va în neant.

şi dacă plin de boli şi suferinţi
voi fi, ori mort, cu-o floare strânsă-n dinţi,
atuncea când acel moment vă spun că este
să m-azvârliţi din piscuri, ca-n poveste,

din piscuri ce în veci fi-mi-vor surori,
din creste-naripate, colţ cu flori,
din vârful munţilor ce-atunci îi chem,
din vechi păduri ce toţi le vrem.

şi-apoi culegeţi steaua mea,
fără de suflet însă tot o stea
şi duceţi-o şi-mbălsămaţi-o-n blânda mare
ce răsuna-v-un cântec înspre zare.

voi, stelelor în alte părţi plecate,
surzi-veţi, veţi renaşte din păcate,
acel mârşav, patetic cântec ascultând,
vă veţi cunoaşte, stelelor din vânt !

doresc ca o pădure-ntunecată
de frunze de copaci, de luna mată,
să-mi fie veşnic şi pe veci sortit mormântul,
s-ascult tot timpul cum îmi cântă vântul.

pădurea fi-va pe un mal de mare
înalt cât lată-i o cărare,
dosită de privire-a altor stele
ce trec prin lume pale, efemere.

iar când sfârşi-veţi ast’ lucrare,
să v-aruncaţi cu toţi în mare,
de-acolo, poate, auzi-veţi
mai bine, acel cântec îl zări-veţi.

şi surzi şi orbi să-ntoarceţi l-ale voastre
privirile de mincinoase astre,
culegeţi cântece de-albastre veri
şi faceţi să răsară primăveri.

şi-aceste primăveri când vor apune
să lase şi urmaşilor un nume,
al lor, al meu, al mamei sau al tatei,
c-o stea cu marea, muntele şi codrul frate-i.”

*

Zmeu al Muntelui Zeu te-ai născut
din apă, ţărână şi floare,
în inima munţilor tu ai crescut,
ferice ai fost, mă-ntreb oare ?

cu Luna mireasă ai mers spre altar
iubire-ai sădit tu în soare,
durere în suflet primit-ai în dar
ÅŸoptind potrivnica chemare.

în Ţara Munţilor tu te-ai întors
iubit fiind de vechi altare,
iar visu’ pierdutu’ pe-o culme de os
s-a ridicat din nepăsare,
ducând doar plâns peste hotare.

dar ce umbră se-nalţă la ceruri
şi munţii venit-au să-ţi cânte,
Zmeu al Muntelui Zeu ai rămas
dar moartea-ţi se-aşează la tâmple…